Categories: Colțul pastorului Tags: , Leave a comment

Mai operează darul profeției azi?

Odată cu creșterea mișcării carismatice din lume și cu pretenția manifestării darurilor extraordinare sau miraculoase (care se deosebesc de darurile obișnuite sau normative), dar și în lumina multor abuzuri și învățături false care se răspândesc în mișcarea carismatică, de altfel extrem de pestriță doctrinar, se pune întrebarea dacă și cum mai operează darul profeției în zilele noastre.

Cred că este imporant să începem prin definirea darului profetic. Ce este acesta din punct de vedere biblic. Darul profeției este abilitatea supranaturală prin care o persoană (apostol sau profet) primește o revelație din partea lui Dumnezeu în mod spontan și direct și care este comunicat oamenilor în mod verbal, infailibil și cu autoritate divină.

În primul rând, darul profeției este un dar revelator, în sensul că el mijlocește revelația lui Dumnezeu (Exodul 4:5, 11-12; Deuteronom 18:15-22; 1 Samuel 3:19-21; 2 Samuel 23:2; 1 Regi 13:20-22; Ieremia 23:21-22; Amos 3:7-8; Fapte 3:18; Romani 1:1-2; Evrei 1:1; 1 Petru 1:10-12; 2 Petru 1:21). Acesta se deosebește de darul de învățătură sau de predicare, care se bazează pe analiza și sinteza textelor scripturale, prin faptul că primește spontan cuvintele lui Dumnezeu în mod independent de textele scripturale.

În al doilea rând, darul profeției este un dar verbal, în sensul că el comunică cuvintele lui Dumnezeu oamenilor, astfel încât ceea ce se transmite este un mesaj rostit. Toate mesajele prefațate prin „așa vorbește Domnul” clarifică faptul că mesajele transmise conțineau cuvintele lui Dumnezeu, nu doar imagini sau viziuni lăsate la interpretarea profetului. De exemplu, faptul că Faraonul Egiptului sau Nebucadnețar al Babilonului au primit vise din partea lui Dumnezeu nu îi făceau să fie automat profeți. Primirea interpretării dată de Dumnezeu viselor este esențială pentru calitatea de profet.

În al treilea rând, darul profeției este un dar infailibil, de vreme ce profeția trebuia să fie în întregime adevărată, fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Mijlocul principal prin care Biblia ne învață să identificăm profeții autentici este să urmărim împlinirea și corectitudinea deplină a profețiilor rostite (Deuteronom 13:1-5; 18:20-22; 1 Corinteni 14:29; 1 Tesaloniceni 5:20-21; 1 Ioan 4:1).

În al patrulea rând, darul profetic este un dar cu autoritate divină. De vreme ce profeția comunică însăși cuvintele lui Dumnezeu, adevărate în întregime, ele poartă autoritatea lui Dumnezeu și cere supunere și credință depline (Deuteronom 18:17-19; Ezechiel 2:7; 33:30-33; Luca 10:16; 1 Corinteni 14:37-39; 1 Tesaloniceni 4:8; 1 Ioan 4:6).

În Noul Testament observăm că acest dar profetic a fost un dar fundamental, pe care apostolii rânduiți de Cristos să răspândească mesajul Evangheliei, l-au avut. Ei au proclamat, învățat și scris însăși învățăturile revelate de Cristos prin Duhul Său (Ioan 14:26; 16:12-15). De asemenea, acest dar a operat din belșug în biserica primară prin credincioșii care manifestau darul profetic. Astfel că, Apostolul Pavel învăța biserica din Corint să urmărească dragostea și să dorească darurile spirituale, în mod special darul profeției pentru ca biserica să fie zidită (1 Corinteni 14:1,5, 29-31, 39). Mijlocul principal prin care biserica din vremea de început primea Cuvântul lui Dumnezeu era prin apostoli și prin profeți. Scrierea cărților din Noul Testament încă se afla în desfășurare, doar puține epistole fiind disponibile bisericilor recent plantate. Iar apostolii nu puteau fi prezenți cu toate bisericile în același timp. Însă bisericile se întăreau prin Duhul Sfânt și prin Cuvântul lui Dumnezeu disponibil în scrierile vechi-testamentare și în mesajele comunicate de profeți. Aceasta era situația concretă în care se găseau bisericile la începuturi.

Întrebarea crucială pentru credincioșii care doresc să asculte și să se supună Cuvântului lui Dumnezeu este dacă darul profetic mai operează în zilele noastre (continuaționism) sau nu (cesaționism).

Trebuie să recunoaștem că răspunsul la această întrebare este unul deosebit de complex pentru că Scriptura nu adresează în mod explicit această întrebare. De asemenea, sunt teologi și comentatori evlavioși care îl iubesc pe Domnul și care oferă răspunsuri diferite la această întrebare. Însă faptul că Scriptura nu adresează în mod explicit această întrebare nu înseamnă că nu se pot urmări și construi raționamente biblice și teologice în creionarea unui răspuns necesar. De exemplu, Scriptura nu vorbește nicăieri în mod explicit despre existența unui canon biblic și despre finalizarea acestuia. Totuși majoritatea creștinilor din ziua de azi recunosc existența și finalizarea canonului Scripturilor.
Există raționamente biblice convingătoare care ne înclină să afirmăm că darul profetic a încetat odată cu moartea apostolilor și cu finalizarea scrierilor din Noul Testament și că astfel nu mai operează ca dar în zilele noastre. Câteva dintre aceste raționamente biblice sunt următoarele.

În primul rând, Apostolul Pavel afirmă că biserica este zidită pe temelia apostolilor și a profeților (Efeseni 2:20). Metafora aceasta ne sugerează că există două etape în zidirea bisericii, prima este de temelie, iar a doua, ulterioară primei, de construcție deasupra temeliei. Lucrul acesta este confirmat și în 1 Corinteni 3:10-13, unde Pavel afirmă că nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care este și care a fost pusă. Ceea ce putem face azi este să construim cu atenție pe această temelie. Ca primă etapă în zidirea bisericii, temelia este constituită din mesajul apostolilor și al profeților nou-testamentari, în sensul că aceștia au primit revelația Evangheliei pentru a fi comunicată bisericii (vezi și Efeseni 3:5). Ambele daruri, de apostol și de profet, sunt daruri revelatorii. Dacă temelia a fost finalizată și nu mai poate fi pusă, atunci este foarte probabil ca și darul profetic să se fi încheiat odată cu finalizarea temeliei. După finalizarea temeliei, biserica își continuă zidirea prin construirea zidurilor pe temelie, adică în mod special prin învățătura bazată pe Scripturile Vechiului și Noului Testament și a celorlalte daruri date de Duhul Sfânt care sunt ghidate și folosite în concordanță cu învățătura Evangheliei.

În al doilea rând, dacă profeția este revelatorie, infailibilă și cu autoritate, potrivit cu definiția biblică, atunci ce se întâmplă în fenomenul contemporan al așa numitelor daruri de profeție nu este totuna cu darul biblic al profeției. Teologii continuaționiști tind să redefinească profeția nou-testamentară ca fiind un amestec între adevăr și falsitate pentru a acomoda fenomenul contemporan. Însă această redefinire este o îndepărtare radicală față de definiția biblică a profeției. Modul prin care un profet este dovedit ca adevărat este prin testarea lui, iar testarea acestuia se face prin verificarea împlinirii și corectitudinii depline a profețiilor (vezi Deuteronom 13:1-5; 18:5-8; 1 Corinteni 14:28; 1 Tesaloniceni 5:18-19; 1 Ioan 4:1-5).

În al treilea rând, darul profeției, ca și celelalte daruri spirituale, trebuie să se manifeste regulat în viața persoanei care are darul, nu doar ocazional. Ideea de dar profetic sugerează că persoana care are darul slujește în mod obișnuit prin profeție (Rom. 12:6; 1 Corinteni 14:1,5, 29-31, 39). Această postură este diferită de raritatea fenomenului contemporan autentic.

În al patrulea rând, darul profetic este înlocuit funcțional de rolul Noului Testament. Biserica beneficiază de înțelegerea planului întreg de răscumpărare prin faptul că se bucură de posesia tuturor documentelor Noului Testament și, în consecință, a tuturor profețiilor necesare pentru maturizarea și slujirea credinciosului (2 Timotei 3:16-17). Învățătorii biblici și chiar ceilalți credincioși pot aplica învățăturile Cuvântului în moduri extrem de specifice și concrete în ce privește voia lui Dumnezeu pentru biserică și pentru călăuzire personală (Efeseni 5:18-20; Coloseni 3:16).

În al cincilea rând, darul profetic nu trebuie identificat cu impresiile pe care creștinii le au sau le pot avea. Mulți credincioși mărturisesc că au avut parte de călăuzirea Duhului în moduri specifice în care au avut o impresie puternică să spună sau să facă ceva sau chiar să întrezărească anumite lucruri care dealtfel ar rămâne necunoscute. Într-adevăr, Duhul călăuzește în moduri specifice pe credincioși, însă acestea nu trebuie confundate cu profeția. Motivul este că adesea aceste impresii se pot dovedi ca fiind doar percepții subiective care se dovedesc a fi nepotrivite sau chiar false. Însă profeția întotdeauna este adevărată în viața unui profet autentic. Este bine să fim mai reținuți și să avem o mare grijă în felul în care ne ghidăm după aceste impresii care pot fi ale noastre sau ale altora. Și cu siguranță nu ar trebui să prefațăm aceste impresii în comunicarea lor prin formula profetică „așa vorbește Domnul”. Ele nu au autoritatea unei profeții autentice sau a Scripturii, chiar dacă se dovedesc a fi adevărate. Scriptura trebuie să rămână autoritatea noastră supremă la care să apelăm pentru călăuzire personală. Biblia ne cheamă să citim, să studiem și să medităm la Scriptură în mod regulat și frecvent. Pe măsură ce o facem vom fi plini de Cuvântul lui Cristos (Coloseni 3:16) și vom fi în stare să ne învățăm și să ne sfătuim unii pe alții dar și să avem discernământ în a deosebi învățătura adevărată a Evangheliei de învățătura falsă.

Pastor Betuel Vararu

Pentru a viziona/asculta în întregime mesajul despre Darul profeției, accesează acest link.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *