Duminică dimineața, 29 septembrie 2019, de la ora 10, debutăm anul spiritual la Biserica Deo Gloria cu tematica Eliberat cu adevărat. De-a lungul anului vom urmări să înțelegem ce spune Scriptura despre complexitatea și profunzimea libertății umane. Nu există ființă umană care să nu tânjească după libertate. Libertatea individuală este esențială pentru prosperitatea noastră fizică, materială, emoțională și spirituală. Prin urmare, a devenit o valoare fundamentală și parte din felul în care privim demnitatea umană. Cultura occidentală a idealizat și absolutizat libertatea ca valoare, în sensul că această valoare a devenit supremă și ultimă, toate celelalte valori trebuind să se subordoneze acesteia, pentru ca omul să fie fericit.

Ce este libertatea pentru om? Evident, libertatea reprezintă un concept complex și nelipsit de dificultăți în definirea lui. Sunt mai multe feluri de libertăți: politică, socială, individuală, ca să enumerăm doar câteva. O definiție acceptată pe larg în ce privește libertatea individuală, ceea ce ne interesează în acest articol, este abilitatea individului de a acționa potrivit cu voia lui. De-a lungul istoriei, filosofii au încercat să definească libertatea individuală în relație cu legea naturală și cu statul. Trebuie să existe anumite constrângeri și limite ale libertății pentru o conviețuire sănătoasă. Însă societatea postmodernă absolutizează libertatea ca fiind nu doar abilitatea individului de a face tot ce dorește, ci și autoritatea de a defini binele și răul, de a creiona propria realitate în care trăim. Realitatea nu mai este una și obiectivă, ci multiplă și subiectivă. În sensul acesta, nici natura nu mai este un frâu pentru libertatea exprimată de individul care se poate auto-identifica după bunu-i plac. Nu-i de mirare că avem de-a face cu o polarizare radicală a societății care se împarte în stânga și dreapta mai vehement decât oricând altcândva. Terenul pe care se dă bătălia pentru libertatea individuală, exprimată prin drepturile individului, dar mai ales a claselor sociale se mărește în toate modurile posibile: libertate/eliberare pentru femei, libertate/eliberare pentru etnii minoritare, libertate/eliberare pentru persoanele LGBTQ și pentru tot felul de clase defavorizate. În lumina acestor lupte nu se mai poate vorbi de ideea de libertate pozitivă sau libertate negativă, din moment ce libertatea în sine este absolutizată.

Însă cea mai profundă formă de sclavie nu este cea de care ne ferim, nu este cea care ne constrânge din exterior și care ne suprimă. Mai degrabă, este cea de care nu ne dăm seama. Filosoful și teologul american Jonathan Edwards (1703-1758), recunoștea că libertatea se manifestă atunci când individul poate acționa în lumina dorințelor sale, însă problema este mai profundă și anume că dorințele omului sunt infestate și virusate de păcat. Cu alte cuvinte, omul face ce dorește în mod liber, însă dorește în mod înrobit, pentru că dorește întotdeauna răul. El nu poate altfel, pentru că natura lui este coruptă de invazia păcatului. Scriptura numește această realitate a inimii umane “sclavia păcatului”, o stare spirituală în care dorințele omului sunt dominate și controlate de păcat. În cuvintele lui Isus, “cine înfăptuiește păcatul, este sclav al păcatului” (Ioan 8:34). Această formă de sclavie nu este conștientizată nici de societate, nici de individ, în general. Pentru că este o sclavie plăcută, care obține consensul voinței. De aceea, sclavia aceasta spirituală, profundă, care nu atrage atenția, este definită de majoritatea ca fiind libertate și nu este nicidecum privită drept sclavie. Consecințele sunt teribile, pentru că este forma de sclavie care distruge cel mai mult. Este suficient să ne gândim la ravagiile beției sau ale drogurilor aduse în viața celor ce tânjesc ca să le obțină și sunt dispuși să vândă tot ce au pentru a le obține. Acestea pot fi văzute ca eliberare de presiune sau de rutină, însă în cele din urmă înrobesc.

Omul a fost creat să fie liber în cel mai profund mod cu putință, potrivit cu intenția Creatorului, și anume să fie liber să îl slujească pe adevăratul Dumnezeu și să trăiască pentru slava Lui. Nu este libertate mai profundă și mai bucuroasă pentru om decât ca acesta să trăiască pentru ce a fost creat. Isus afirmă că adevărul este cel care ne eliberează. Anul acesta spiritual ne concentrăm atenția asupra felului în care Evanghelia, adevărul lui Dumnezeu despre Isus Cristos și despre noi, ne eliberează nu doar în convertire, ci în mod special de-a lungul vieții, când inima noastră dominată de tot soiul de idoli care ne controlează, începe să creadă tot mai mult adevărul Evangheliei și să vadă implicațiile ei transformatoare.